Transport Decedați Funeral Express, o soluție eficientă pentru cei cărora le-a murit o rudă departe de casă

Aproape că nu există zi în care să nu se afle trupuri neînsuflețite ale unor cetățeni români în unitățile medico-legale din Uniunea Europeană și din întreaga lume. Una dintre cele mai importante cauze pentru care procesul de repatriere decedați se face cu mare întârziere o constituie lipsa de experiență (cât se poate de firească, de altfel) a familiilor îndurerate, care se confruntă pentru prima dată cu o astfel de situație extrem nefericită și, nu în ultimul rând, dificilă.
Chiar și în astfel de situații disperate există, totuși, o soluție: firma Transport Decedați Funeral Express, care le poate sări oricând în ajutorul familiilor îndoliate.
Cei care și-au pierdut pe neaștepatate un soț, o soră, un tată sau, și mai trist încă, un fiu sau o fiică, pot suna la orice oră din zi și din noapte la numărul de telefon 0729 007 003, iar un angajat al firmei Transport Decedați Funeral Express le va răspunde,le va înregistra solicitarea și va începe să facă demersurile necesare. Comanda se poate face și on-line, printr-un formular de ofertă, iar un reprezentant al companiei îi va contacta telefonic în cel mai scurt timp cu putiință pe cei care și-au pierdut o rudă în țări străine și au nevoie de ajutor.
Este binceunoscut faptul că Transport Decedați Funeral Express asigură repatriere decedați Italia, repatriere decedati Germania sau repatriere decedati Anglia (țări în care firma are puncte de lucru), precum și repatrierea celor care și-au pierdut viața în Franța, în Republica Moldova, în Belgia, în Grecia, în Turcia, în Norvegia, în Olanda sau în Serbia. Compania asigură servicii complete pentru transportul funerar, contactând și angajând medici pentru constatarea decesului și personal pentru manipulare. De asemenea, Transport Decedați Funeral Express asigură servicii complete de autopsie, autospeciale, sicrie, cruci, delegați pentru obținerea documentelor necesare repatrierii (certificatul de deces, autorizația de înhumare, certificatul de îmbălsămare și pașaportul mortuar). Trebuie subliniat faptul că eliberarea certificatului de deces românesc poate fi făcută numai pe baza certificatului de deces eliberat inițial de autoritățile din țara în care s-a produs nefericitul eveniment și a altor documente prevăzute de legislația română, europeană și internațională.
Un alt fapt care trebuie subliniat este acela că Transport Decedați Funeral Express le oferă ajutorul său și familiilor cetățenilor străini decedați pe teritoriul României.