Salvestrolii: Citostatice oferite de natura

Descoperire de geniu care aduce speranță in lupta impotriva CANCERULUI

„De ce unii oameni NU fac cancer?” a fost întrebarea care a stabilit direcția unor importante cercetări în domeniul chimioterapiei și oncologiei medicale. Astfel, clarificarea proprietăților celulelor tumorale a reprezentat un amplu subiect de studiu în acest domeniu.

Profesorul Dan Burke și echipa sa de la Universitatea Aberdeen au reușit să dezvăluie un indiciu esențial legat de structura celulei tumorale, făcând astfel un pas uriaș în problema prevenirii, a depistării, cat si stoparii cancerului .

Enzima CYP1B1: Dovada relației om-natură

Un moment revelator în cercetările legate de cancer a avut loc în urmă cu 30 de ani, atunci când a fost descoperită enzima CYP1B1. Echipa profesorului Burke a demonstrat că, deși prezentă în absolut orice celulă tumorală, această enzimă lipsește cu desăvârșire din celulele sănătoase!

Fiind considerată un marker tumoral universal (din fază precanceroasă până la metastază), această enzimă reprezintă primul semn al existenței unei potențiale tumori, fiind depistată în toate tipurile de cancer:

  • Cancerul mamar
  • Cancerul de col uterin
  • Cancerul de prostată
  • Leucemia sau Melanomul malign, etc

Salvestrolii activează mecanismul de autodistrugere al celulelor tumorale prin intermediul enzimei CYP1B1

Cum acționează Salvestrolul
Cum acționează Salvestrolul
Sursă: Hypernatura.com

Odată descoperită această enzimă, cercetătorii și-au îndreptat atenția asupra rolului ei în celula tumorală.

S-a ajuns la concluzia că enzima face parte dintr-un sistem de apărare care poate distruge celula canceroasă, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Astfel, analizând legumele și fructele, dar și alte plante în starea lor organică (nemodificate genetic și netratate cu substanțe chimice), cercetătorii au descoperit SALVESTROLII, fitonutrienți din componența plantelor care îndeplinesc rolul unei „armate de apărare” împotriva agresorilor: ciuperci, virusuri, bacterii. Dacă salvestrolii ajung în organismul uman și intră în contact cu o celulă tumorală purtătoare a enzimei CYP1B1, declanșează o reacție care duce la apoptoză, adică moartea celulei canceroase.

Se poate spune ca salvestrolii sunt creați pentru a exploata vulnerabilitatea celulelor canceroase dată de prezența în structura acestora a enzimei CYP1B1. Mecanismul de acțiune poate fi înțeles printr-o analogie cu legenda Calului Troian, în care enzima CYP1B1 este un Cal Troian pentru celula care o produce (celula tumorală), iar Salvestrolii sunt soldații care forțează într-un mod natural distrugerea celulelor tumorale.

Având rol de citostatice naturale, salvestrolii sunt substanțe anti-cancerigene, folosite în susținerea persoanelor care luptă cu o afecțiune tumorală.

Salvestrolii pot fi găsiți în alimente precum:

  • Legume: legume verzi, anghinare, sparanghel, măcriș, rucola, toate tipurile de varză, ardei, avocado, boabe de soia germinate, morcovi sălbatici, țelină, castravete, spanac, dovleac, dovlecei, vinete
  • Fructe: fructe roșii, măsline, fructe de pădure, struguri, mere, căpșuni, prune, smochine, zmeură, mandarine, portocale, mure, pepene galben, ananas, mango
  • Plante: pătrunjel, busuioc, rozmarin, cimbru, salvie, mentă, păpădie, rooibos, pătlagină, măceșe, armurariu, mușețel, lămâiță

Din păcate, în lumea civilizată, modernă, a agriculturii intensive, a legumelor și fructelor „îmbunătățite” genetic sau „ajutate” să crească prin metode artificiale, cazurile de cancer sunt în creștere, iar salvestrolul ajunge foarte rar în farfuriile noastre. Nici măcar persoanele care au trecut la alimentația organică nu reușesc să își acopere necesarul zilnic de salvestrol.

Se cunoaște faptul că tratamentul chimioterapic reprezintă procesul de administrare a citostaticelor cu scopul de a diminua tumorile și de a inhiba înmulțirea celulelor canceroase. Cu toate că aceasta este o practică extrem de des folosită, din păcate administrarea de citostatice sau droguri citotoxice afectează atât celulele canceroase, cât și pe cele sănătoase.

Tocmai de aceea, procedurile de chimioterapie cu citostatice de sinteză produc o gamă largă de efecte adverse, printre care cele mai cunoscute sunt:

  • Căderea părului
  • Greață
  • Leziuni ale mucoasei faringiene și ale mucoasei din cavitatea bucală sau a ochilor
  • Diaree sau constipație
  • Leziuni ale măduvei osoase
  • Hipersensibilitate
  • Simptome premature de menopauză din cauza lipsei de estrogen
  • Schimbări în structura unghiilor
  • Amorțeală la nivelul palmelor și tălpilor

Datorită faptului că salvestrolul interacționează cu enzima CYP1B1, prezentă doar în celulele canceroase, structura și capacitatea de regenerare a celulelor sănătoase nu vor fi afectate.

Datorită salvestrolilor, natura se dovedește din nou a fi un sprijin în furnizarea unui remediu chiar și pentru cea mai dezastruoasă problemă a secolului XXI: cancerul.

Puteți afla aici mai multe detalii privind faptul că CYP1B1 este un marcator universal al cancerului, împreună cu informații suplimentare despre această enzimă.

Din aceiași categorie

Back to top button